A fii sau a nu fi

A fost culoare, o culoare putreda de iubire, tigari si miros dupa furtuna.

Am auzit verde, am pasit violet, dar mereu am iubit rosu. Uneori mai ramaneam fara mina, uneori ma ascutea prea tare. Albastra mi-a fost strigarea de ajutor, neagra sinuciderea. Am tipat galben, dar am adormit maro. M-am impacat azuriu si am fugit alb. Viata mi-a fost curcubeu, dar acum vad transparent. Stii ce zic?

 

-gandurile creionului cu inima franta

Atât am putut sa scriu

“Am zis ca trebuie sa scriu.. poate scriind, îmi mai trece durerea. Poate o sa mi se pună gândurile in ordine. Sau mai rău o sa le facă. 

Iar sunt rău. Și partea cea mai nasoala e ca s-ar putea sa fi fost mereu rău, și momentele bune sa fi fost alimentate de droguri, sex sau pur și simplu secunde de fericire. 

Îmi pocnește capul. Simt cum un omuleț mic îmbrăcat intr-o uniformă verde de construcție își face loc sa iasă afara din capul cu ciocanul. Traversează lobul occipital cu fierăstrăul, aducând aminte de fiecare regret, fiecare adevăr pe care mi l-am ascuns ca sa ma simt mai bine. 

Cred ca și de asta oamenii pot sa ma fraierească atât de ușor. Eu trăiesc in iluziile mele (desi uneori e bine ca mi-am proiectat anumite lucruri) și ignor realitatea. 

Poate asta e cauza acestei nebunii. Acestei depresii. Din cauza iluziilor. 

In fine. 

Ma doare capul. 
P.S.: E Aprilie! Cea mai ghinionista luna pentru mine de când ma știu și abia aștept sa văd cum decurg lucrurile anul asta. Poate de data asta, reușesc sa rup tradiția acestei luni de a ma sufoca cu rele.”

Descărcare 

“Încerc sa îmi dau seama de persoana ta, căci mereu când ma uit la tine am impresia ca o sa plângi in câteva 5 minute.”
Cred ca am rămas socata vreo 10 minute, pentru ca e pentru prima oara când cineva are tupeul sa îmi spună pe fata exact ceea ce par și sunt. 

Este aberant cât de ușor a putut sa spună asta unui om care de abia își reface viata. 

Știu ca sunt trista, și știu ca nu sunt buna la ceea ce fac, și știu ca uneori poate mai bine e viata fără mine. Știu multe despre mine. 

Simt durere și agonie și nu știu de ce. Îmi zic încontinuu ca este “procesul de dezvoltare” pe care l-am început mai devreme. Nu m-am dus la facultate direct. Nu am încă 3-4 ani in care mai pot sa fiu copil nebun. Am job full-time cu responsabilități. Am de infruntat in fiecare zi adevarul aka ce fac și ce vreau sa fac și cât mai durează pana când o sa devin ceea ce îmi doresc. Și cu cine îmi doresc. Plus, trăiesc intr-o constanta agonie de a plăcea enorm o persoana, pentru ca știu ca nu sunt suficient de buna pentru el. 

Nu sunt suficient de buna pentru nimic acum, și acest lucru ma supăra in fiecare secunda. 

Pur și simplu, încerc. De asta mi s-a părut josnic comentariul colegului meu. Pentru ca încerc. Da, sunt trista și îmi vine sa ma împușc din juma in juma de ora, dar măcar încerc și încă mai am puterea sa rad. Am atâtea probleme care m-au măcinat și macină in continuare, și da, stiu, faptul ca sunt atât de trista îmi sta in calea de a ma plăcea cineva. 

Sunt praf de rău, și nu știu încotro sa o iau, in afara de secunda după secunda. 

Oamenii care au tupeul sa comenteze de persoana cuiva fără sa li se fi cerut opinia au nevoie de o palma zdravănă și sa trăiască ce trăim și noi “ăștia care parca prea nu zâmbesc”. După sa comenteze.

14 ian

“M-a sunat sa ieșim și in inima mea știam ca e ceva ce trebuie sa fac. Simteam sincer ca trebuie sa ies. Așa ca am ieșit. Am băut, am vorbit cu necunoscuți, am ascultat, am ras, am fumat vreo 5 țigări, am dat mesaj unei persoane care mi-a fost importantă și de care îmi era dor, am mai fumat 2 țigări, l-am sunat pe el, am fost hype. De când am ieșit din casa, nu am stat locului. Am plecat brusc, am țipat la taximetriști, am fugit, am vorbit, am ajuns la el și i-am spus aproape tot ce aveam pe suflet. Am mai fumat 3 țigări. M-a așteptat pana la 4 dimineața și ne-am contrazis pe trecut, nu am tăcut o secunda. La 5 jumate, m-a luat de mâna și m-a dus in pat, m-a luat in brațe si am vorbit pana la 6. Ador conversațiile cu el, îmbrățișați in pat, vorbind despre viata. Ma simt cea mai calma persoana din univers in acele momente. 

Aveam nevoie sa fac toate lucrurile astea. Și știi de ce? Ca sa văd ce îmi lipsește și ce ar trebui sa continui. 

De câteva luni bune, de când cu depresia și problemele mele, nu am mai ieșit, băut, fumat, nu am fost hype, am fost extrem de pasiva, mai ales in ceea ce privește distracția. Intr-un fel, cred ca am asociat mult timp, după ce am trecut printr-o despărțire, distracția cu fostul. Asa ca am pus stop party-urilor. Am fost atât de anxioasa in legătura cu orice, încât m-am baricadat. Și in casa și in sine. 

De la Anul Nou, am început sa ma refac psihic, prioritățile mele sunt in procent de 90% definite; ma schimb in bine, in extraordinar de bine. 

Dar totuși, voiam sa mai fac încă o data ce făceam înainte, tot haosul meu preferat, pe care l-am ascuns bine, sa văd ce se întâmpla. 

Și știu acum. Da, ma simt foarte bine când sunt hype și vorbesc cu oameni noi. Da, ma simt foarte bine când ma opresc la 2 Shot-uri și câteva beri (încă nu îmi vine sa cred cum in trecut puteam sa beau cantități mult mai mari de alcool, aproape zilnic). Nu, nu e bine sa nu bei apa in timp ce bei. Da, e foarte bine sa fii extrovertit, și asta încerc sa realizez, sa fiu mereu așa. Da, oamenii sunt imprevizibili și trebuie sa te stii pe tine bine, nu pe ei. Nu, nu e ceva bun sa fumezi. Da, uneori e bine sa te lași dus de val, repet, uneori, pentru ca altfel te frigi. Concluzia e ca încă ma simt bine in haosul meu, doar trebuie sa îl mânuiesc bine. Da, e o antiteza sa mânuiești haosul, și totuși știu ca asta trebuie sa fac. 

De câte ori ma văd cu el, îmi spune cât de mândru e de mine, de persoana care am devenit, și prima oară nu înțelegeam. Simteam in adâncul meu ca m-am schimbat (e inevitabil, mai ales după o perioada grea), dar nu m-am gândit pe bune la asta. Acum înțeleg. M-am schimbat enorm, și acum știu cum sa îmi trăiesc viata. Adică fix așa cum vreau eu.”

In love with this

“când poezia intră-n oase mai adânc ca raza x
cuvintele toate ți se scurg din pix
pe foaie
și o-nmoaie
o transformă
într-o chestie diformă
un imperfect bulgăre de hârtie
îmbibat cu vinovăție
sau cu neputință
sau cu dorință
Aruncă-l în cine vrei
în tâmplă, să le curgă idei
țintește către inima oamenilor
și fă să picure speranță, dor
sau, poți lovi, dacă ești bun țintaș
între al doilea și al treilea năsturaș
imaginar al gecii lor de făș
și spera ca vorbele tale, fșș, fșș
să nu ocolească zona plexului solar
unde, din câte am habar
ar fi sufletul.
Căci totul e permis într-o bătălie
cu bulgări de hârtie
în care e împachetată o poezie.”

 

Tu ce iubești?

Am citit zeci de cărți, m-am uitat la sute de filme, am întrebat o groaza de necunoscuți, practic am căutat peste tot o definiție a dragostei. Nu ca as vrea sa o teoretizez, sa o transform intr-o ecuație, doar îmi doresc sa ii aflu secretul. 

Sunt fascinata de fiecare răspuns, de fiecare viziune asupra iubirii. Unii mi-au povestit despre mama lor, despre pictura, alții despre “curva aia pe care am iubit-o in draci”, despre “serile caterinca cu prietenii”, despre cuvinte și despre husky-ul de acasă. Fiecare iubea diferit, fiecare iubea altceva. 

Eu iubesc doi ochi albaștrii, iubesc marea, iubesc vara la orice ora, iubesc sa pictez fără sens, iubesc filmele romantice clișeice, iubesc vinul roșu, iubesc conversațiile de suflet și conversațiile inteligente, iubesc primele guri de cafea dimineața, iubesc sa fumez noaptea pe geam când e cerul senin plin de stele, iubesc sa fiu blonda, iubesc senzualitatea, flirtul seducător și ciocolata cu alune, iubesc mirosul de cocos și florile de bujor, iubesc 3 poezii pe care le păstrez in telefon, iubesc plicul cu amintiri așezat in biblioteca, iubesc numele Vlad (și anumite persoane cu acest nume), iubesc calitatea in orice (genți, relații, băutura, educație), iubesc sa citesc ore întregi, iubesc sa visez chiar și coșmaruri, iubesc sexul bun, iubesc pizza Capriciosa, iubesc umorul și iubesc faptul ca nu duc deloc lipsa de el, iubesc schițele făcute de mine, iubesc spontanul și curajul, iubesc multe și o sa continui sa iubesc și mai multe. 

Tu ce iubești?

Intr-un fel e bine că am trecut prin atâtea, acum știu ce trebuie să fac, cum trebuie sa ma raportez la o problemă, cum trebuie să mă pun întotdeauna pe primul loc. 

Acum știu că oamenii se schimbă indiferent, știu că nu trebuie să încerc să schimb schimbarea. Nu poți decât să accepți și să înveți din toate astea, chiar dacă e greu ca naiba. 

Acum știu.