Dezamagirea e mai crunta decat orice medicament, nu se ia cu prescriptie, viata ti-o da din plin, pe nepregatite, si din pacate nu exista medicament conceput pentru alterarea altuia; iar, uneori, dezamagirea o duci ca pe un cancer sufletesc cu termen limitat. Si tu nu iti permiti chimioterapie sufleteasca.

The end

Advertisements

The worst thing about myself is that I make the worst mistakes just because I am hurt. I don’t do them for fun or whatever, but just because someone or something is hurting me baddly. And all that guilt makes the hurt and the emptiness I feel disappear for a while. And it’s the worst thing someone can do about themselves.

Usually, I would consider myself a bad person but now I know I do all these really stupid shit just because of my hurt, just because I am human. And sometimes all you can seem to do is lose control while discovering how to recover.

So if you’re like me and you kind of feel you lost yourself in mistakes, just remember sometimes it is all you can do and someone out there has done worse than you (it’s not the smartest thing to advice but you know).

Cheers to the human part of us, that sometimes sucks.

Stiu ca au trecut doi ani, dar vreau sa scriu despre asta, pentru ca ziua de 30 noiembrie 2015 a fost un moment de rascruce pentru mine. Suferisem foarte mult si inainte, dar nu pot sa explic cat de mult m-a afectat psihic (si fizic, la cat de intens a fost) toata situatia. M-a determinat sa ma schimb intr-o persoana extrem extrem de anxioasa, careia ii era frica de orice si oricine, nimic si nimeni nu mai parea real. A fost unul din cele mai oribile zile din toata viata mea pe acest pamant. Desi nu ma mai afecteaza acum situatia, totusi si anul asta o sa ma celebrez pe mine insami pentru toata munca pe care am avut-o cu persoana mea ca sa trec peste. Am realizat ca episodul acela inca ma afecteaza astazi in anumite momente, in sensul ca toata neincrederea si suferinta de atunci ma fac in continuare sa iau decizii proaste. Din simplul motiv ca uneori inca presupun de la inceput ca acea persoana isi va bate joc de mine, asa ca aleg raul, pentru ca de ce nu, oricum o sa sufar. Proasta filozofie de viata, stiu.

In fine, sunt cu totul alta persoana de atunci, am trecut prin lucruri poate la fel de dificile (cu siguranta), dar a durat foarte mult timp si au fost luate foarte multe decizii de mare importanta ca sa ajung aici in final. Inca imi e greu, dar imi stiu foarte bine prioritatile astazi, si desi uneori ma impiedic singura sa iau decizii corecte si bune, macar sunt constiente de ele. Nu cred ca mai e o persoana sa imi fie apropiata pe bune, sa o las in lumea mea- i-am expulzat din inima mea pe toti  care mi-au facut rau (da, sunt cam multi), iar acum sunt foarte exigenta cu timpul si rabdarea mea. Doar daca da cineva semne ca are intentia sa ma calce in picioare, nici macar nu ma mai sinchisesc sa ma razbun cum o faceam inainte- sterg numar de telefon, numele din viata mea si pa.

Ce vreau eu sa spun cu toata postarea asta aiurea organizata e ca stiu, crede-ma, ca stiu cum e sa nu intelegi cum poti sa treci peste o situatie oribila, atat de oribila incat te schimba in toate modurile posibile. Si sfatul meu e sa incerci sa te focusezi pe munca cu tine insuti, nu cu ceilalti – e suficient timp si pentru karma si razbunari. De asta inca mai lupt pe pamantul asta, inca mai ma trezesc dimineata, pentru ca stiu ca sunt oameni care au trecut peste, si se poate, si va veni o zi in care o sa zambesti din nou.

Albul stărilor

“Reducerea la un singur cuvânt- dor,

Se conglomereaza stări in aceste 3 litere, un cuvânt prea mic, prea nesimnificativ pentru ceea ce conține, pentru grandoarea sa.

Sprijinita cu o mâna de pat și cu cealalta de pisica, am simțit fiecare culoare din curcubeu; am trecut de la galben violent la purpuriul tăcut pana am ajuns la alb. Pentru mine, dorul înseamnă alb. Dacă ar fi un sunet, albul s-ar defini ca bipăitul când defribilatorul cardiac se oprește. Deși s-ar spune ca dorul cuprinde toate emoțiile la un loc, eu cred ca acest infinit de trăiri se sparge in intensitatea sa și rămâne doar el.

Dacă as fi avut un pumn de pastile in secunda aceea lângă mine, le-as fi înghițit instant, iar tot ceea ce as fi simțit înainte ca inima sa inceteze sa-mi bata ar fi fost dor.

Pentru ca am simțit ca mor. Am simțit ca mor la cât de mult îmi doream sa se întâmple. Așa ca tot ce am simțit pana când am închis ochii, a fost dor. Albul dorului. Doar alb.

Singura problema e ca m-am trezit a doua zi dimineața. Astfel încât, toate culorile au dat navala peste gândurile mele.

A fost pentru prima oara când am vrut sa simt un singur lucru; am vrut sa simt alb și atât. Iar din acel alb sa se prelingă întunericul.”

” P.P.S. * Niciodata nu e bine si faci o promisiune, pentru ca
nu ai cum sa stii daca o vei putea respecta. Si in clipa in care
o incalci, va trebui si fii pregatit, fiindca vei dezamigi doi
oameni: persoana careia i-ai facut promisiunea si pe tine
insuti. Si, crede-ma, nu sunt multe lucruri mai nasoale decat
sa fii tu dezamigit de tine. “

-Andrei Ciobanu

Eu și copacul

Ma uit la copacul din fata blocului și îmi dau seama cât de mult semănam. A rămas cu jumătate din frunzele pe care le-a avut atâta timp. Cu fiecare zi ce trece, copacul rămâne fără o frunza, fără trei, fără zece. Empatizez cu el. In tot timpul asta trăit pe pământ, din mine s-au desprins prietenii, iubiri, momente, zâmbete, lacrimi, oameni precum frunzele copacului. Încet-incet, am rămas singura. Doar cu gândurile, cu crengile rămas dureros dezvelite. Eu și copacul avem multe in comun. Acum vântul si temperatura scăzută ne izbesc in singuratatea noastră. Nu mult o sa dureze pana când un strat de zăpada ne va îmbraca durerea și dorul, pentru a le adormi, pentru a le astupa o vreme. După câteva momente, am realizat cu un început de zâmbet ca totuși va trece vremea rece, iar primăvara ii va da copacului in timp o noua frunza, trei, zece, pana când podoaba sa va fi verde ca smaraldul și plină ca o inima care renaște. M-am bucurat pentru copac, pentru ca acum știu ca va trece vremea rea și la mine, iar pentru tot ce am pierdut in anii ăștia, primăvara îmi va da înapoi înzecit, ceva mai bun și mai cald. Îmi va renaște podoaba, și după atâta timp și vreme, voi avea noi șanse la fericire.

A fost culoare, o culoare putreda de iubire, tigari si miros dupa furtuna.

Am auzit verde, am pasit violet, dar mereu am iubit rosu. Uneori mai ramaneam fara mina, uneori ma ascutea prea tare. Albastra mi-a fost strigarea de ajutor, neagra sinuciderea. Am tipat galben, dar am adormit maro. M-am impacat azuriu si am fugit alb. Viata mi-a fost curcubeu, dar acum vad transparent. Stii ce zic?

 

-gandurile creionului cu inima franta