A fii sau a nu fi

A fost culoare, o culoare putreda de iubire, tigari si miros dupa furtuna.

Am auzit verde, am pasit violet, dar mereu am iubit rosu. Uneori mai ramaneam fara mina, uneori ma ascutea prea tare. Albastra mi-a fost strigarea de ajutor, neagra sinuciderea. Am tipat galben, dar am adormit maro. M-am impacat azuriu si am fugit alb. Viata mi-a fost curcubeu, dar acum vad transparent. Stii ce zic?

 

-gandurile creionului cu inima franta

Advertisements

Atât am putut sa scriu

“Am zis ca trebuie sa scriu.. poate scriind, îmi mai trece durerea. Poate o sa mi se pună gândurile in ordine. Sau mai rău o sa le facă. 

Iar sunt rău. Și partea cea mai nasoala e ca s-ar putea sa fi fost mereu rău, și momentele bune sa fi fost alimentate de droguri, sex sau pur și simplu secunde de fericire. 

Îmi pocnește capul. Simt cum un omuleț mic îmbrăcat intr-o uniformă verde de construcție își face loc sa iasă afara din capul cu ciocanul. Traversează lobul occipital cu fierăstrăul, aducând aminte de fiecare regret, fiecare adevăr pe care mi l-am ascuns ca sa ma simt mai bine. 

Cred ca și de asta oamenii pot sa ma fraierească atât de ușor. Eu trăiesc in iluziile mele (desi uneori e bine ca mi-am proiectat anumite lucruri) și ignor realitatea. 

Poate asta e cauza acestei nebunii. Acestei depresii. Din cauza iluziilor. 

In fine. 

Ma doare capul. 
P.S.: E Aprilie! Cea mai ghinionista luna pentru mine de când ma știu și abia aștept sa văd cum decurg lucrurile anul asta. Poate de data asta, reușesc sa rup tradiția acestei luni de a ma sufoca cu rele.”

Descărcare 

“Încerc sa îmi dau seama de persoana ta, căci mereu când ma uit la tine am impresia ca o sa plângi in câteva 5 minute.”
Cred ca am rămas socata vreo 10 minute, pentru ca e pentru prima oara când cineva are tupeul sa îmi spună pe fata exact ceea ce par și sunt. 

Este aberant cât de ușor a putut sa spună asta unui om care de abia își reface viata. 

Știu ca sunt trista, și știu ca nu sunt buna la ceea ce fac, și știu ca uneori poate mai bine e viata fără mine. Știu multe despre mine. 

Simt durere și agonie și nu știu de ce. Îmi zic încontinuu ca este “procesul de dezvoltare” pe care l-am început mai devreme. Nu m-am dus la facultate direct. Nu am încă 3-4 ani in care mai pot sa fiu copil nebun. Am job full-time cu responsabilități. Am de infruntat in fiecare zi adevarul aka ce fac și ce vreau sa fac și cât mai durează pana când o sa devin ceea ce îmi doresc. Și cu cine îmi doresc. Plus, trăiesc intr-o constanta agonie de a plăcea enorm o persoana, pentru ca știu ca nu sunt suficient de buna pentru el. 

Nu sunt suficient de buna pentru nimic acum, și acest lucru ma supăra in fiecare secunda. 

Pur și simplu, încerc. De asta mi s-a părut josnic comentariul colegului meu. Pentru ca încerc. Da, sunt trista și îmi vine sa ma împușc din juma in juma de ora, dar măcar încerc și încă mai am puterea sa rad. Am atâtea probleme care m-au măcinat și macină in continuare, și da, stiu, faptul ca sunt atât de trista îmi sta in calea de a ma plăcea cineva. 

Sunt praf de rău, și nu știu încotro sa o iau, in afara de secunda după secunda. 

Oamenii care au tupeul sa comenteze de persoana cuiva fără sa li se fi cerut opinia au nevoie de o palma zdravănă și sa trăiască ce trăim și noi “ăștia care parca prea nu zâmbesc”. După sa comenteze.

6 martie

“Am deschis geamul taxiului ca sa fumez tigara oferită. Era cald..sau era racoare, in orice caz se simțea in aer vacanța, plăcere. Apusul îmbraca toate clădirile frumoase rămase Bucureștiului intr-o pânza de aur, puteam sa jur ca visez frumusetea rastignita in fata mea. O gluma, parul mirosiind a toate șampoanele și produsele de par folosite pe mine, o alta gluma, un apel, o poza făcută din greșeală, aglomerație, ora 5, o după amiaza superba. Nici măcar nu îmi pasa cu cine ma mai vedeam in afara de ea. Pur și simplu, voiam sa profit cu fiecare atom din corpul meu de ziua de 6 Martie. Nu știu de ce. Am băut cât am vrut, ce am vrut, am ras, am discutat ca între fete, ceea ce demult nu mai făcusem, am avut heart to heart conversations. A fost frumos. Plus ca toate astea s-au petrecut după ce am fost răsfățata câteva ore bune. Nu știu de ce am vrut sa scriu de ziua asta. Nu e nimic special la ea. Cred ca a fost pentru prima data anul asta când m-am relaxat, când m-am simțit ok. Ceea ce spune multe.”

Drumul spre munca

“Sunt doua situații: ori e frumos afara, ori ploua. 

Nu știu care dintre situații e mai buna, sincer. Când e însorit, drumul, muzica, oamenii, apelurile, toate au un aer de vacanța, de nou, de entuziasm. Dar când ploua, jur ca nu exista ceva mai frumos decât sa asculti o melodie buna in taxi, uitându-te pe fereastra cu gândul la cine ți-e mai drag. Nu te interesează pe moment ce trebuie sa faci in următoarele ore, ce responsabilități ai. Doar simți muzica și melancolia ca pe vremea când erai copil. 

Încă îmi amintesc o zi de la grădinița in care era înorat și cald afara, întunecat, și e același sentiment de familiaritate pana și in ziua de azi. 

Mi se pare fascinant cum amprenta trecutului lasă urme și după decenii de viata.”

Tu ce iubești?

Am citit zeci de cărți, m-am uitat la sute de filme, am întrebat o groaza de necunoscuți, practic am căutat peste tot o definiție a dragostei. Nu ca as vrea sa o teoretizez, sa o transform intr-o ecuație, doar îmi doresc sa ii aflu secretul. 

Sunt fascinata de fiecare răspuns, de fiecare viziune asupra iubirii. Unii mi-au povestit despre mama lor, despre pictura, alții despre “curva aia pe care am iubit-o in draci”, despre “serile caterinca cu prietenii”, despre cuvinte și despre husky-ul de acasă. Fiecare iubea diferit, fiecare iubea altceva. 

Eu iubesc doi ochi albaștrii, iubesc marea, iubesc vara la orice ora, iubesc sa pictez fără sens, iubesc filmele romantice clișeice, iubesc vinul roșu, iubesc conversațiile de suflet și conversațiile inteligente, iubesc primele guri de cafea dimineața, iubesc sa fumez noaptea pe geam când e cerul senin plin de stele, iubesc sa fiu blonda, iubesc senzualitatea, flirtul seducător și ciocolata cu alune, iubesc mirosul de cocos și florile de bujor, iubesc 3 poezii pe care le păstrez in telefon, iubesc plicul cu amintiri așezat in biblioteca, iubesc numele Vlad (și anumite persoane cu acest nume), iubesc calitatea in orice (genți, relații, băutura, educație), iubesc sa citesc ore întregi, iubesc sa visez chiar și coșmaruri, iubesc sexul bun, iubesc pizza Capriciosa, iubesc umorul și iubesc faptul ca nu duc deloc lipsa de el, iubesc schițele făcute de mine, iubesc spontanul și curajul, iubesc multe și o sa continui sa iubesc și mai multe. 

Tu ce iubești?

Intr-un fel e bine că am trecut prin atâtea, acum știu ce trebuie să fac, cum trebuie sa ma raportez la o problemă, cum trebuie să mă pun întotdeauna pe primul loc. 

Acum știu că oamenii se schimbă indiferent, știu că nu trebuie să încerc să schimb schimbarea. Nu poți decât să accepți și să înveți din toate astea, chiar dacă e greu ca naiba. 

Acum știu.