A fii sau a nu fi

A fost culoare, o culoare putreda de iubire, tigari si miros dupa furtuna.

Am auzit verde, am pasit violet, dar mereu am iubit rosu. Uneori mai ramaneam fara mina, uneori ma ascutea prea tare. Albastra mi-a fost strigarea de ajutor, neagra sinuciderea. Am tipat galben, dar am adormit maro. M-am impacat azuriu si am fugit alb. Viata mi-a fost curcubeu, dar acum vad transparent. Stii ce zic?

 

-gandurile creionului cu inima franta

Atât am putut sa scriu

“Am zis ca trebuie sa scriu.. poate scriind, îmi mai trece durerea. Poate o sa mi se pună gândurile in ordine. Sau mai rău o sa le facă. 

Iar sunt rău. Și partea cea mai nasoala e ca s-ar putea sa fi fost mereu rău, și momentele bune sa fi fost alimentate de droguri, sex sau pur și simplu secunde de fericire. 

Îmi pocnește capul. Simt cum un omuleț mic îmbrăcat intr-o uniformă verde de construcție își face loc sa iasă afara din capul cu ciocanul. Traversează lobul occipital cu fierăstrăul, aducând aminte de fiecare regret, fiecare adevăr pe care mi l-am ascuns ca sa ma simt mai bine. 

Cred ca și de asta oamenii pot sa ma fraierească atât de ușor. Eu trăiesc in iluziile mele (desi uneori e bine ca mi-am proiectat anumite lucruri) și ignor realitatea. 

Poate asta e cauza acestei nebunii. Acestei depresii. Din cauza iluziilor. 

In fine. 

Ma doare capul. 
P.S.: E Aprilie! Cea mai ghinionista luna pentru mine de când ma știu și abia aștept sa văd cum decurg lucrurile anul asta. Poate de data asta, reușesc sa rup tradiția acestei luni de a ma sufoca cu rele.”

6 martie

“Am deschis geamul taxiului ca sa fumez tigara oferită. Era cald..sau era racoare, in orice caz se simțea in aer vacanța, plăcere. Apusul îmbraca toate clădirile frumoase rămase Bucureștiului intr-o pânza de aur, puteam sa jur ca visez frumusetea rastignita in fata mea. O gluma, parul mirosiind a toate șampoanele și produsele de par folosite pe mine, o alta gluma, un apel, o poza făcută din greșeală, aglomerație, ora 5, o după amiaza superba. Nici măcar nu îmi pasa cu cine ma mai vedeam in afara de ea. Pur și simplu, voiam sa profit cu fiecare atom din corpul meu de ziua de 6 Martie. Nu știu de ce. Am băut cât am vrut, ce am vrut, am ras, am discutat ca între fete, ceea ce demult nu mai făcusem, am avut heart to heart conversations. A fost frumos. Plus ca toate astea s-au petrecut după ce am fost răsfățata câteva ore bune. Nu știu de ce am vrut sa scriu de ziua asta. Nu e nimic special la ea. Cred ca a fost pentru prima data anul asta când m-am relaxat, când m-am simțit ok. Ceea ce spune multe.”

Drumul spre munca

“Sunt doua situații: ori e frumos afara, ori ploua. 

Nu știu care dintre situații e mai buna, sincer. Când e însorit, drumul, muzica, oamenii, apelurile, toate au un aer de vacanța, de nou, de entuziasm. Dar când ploua, jur ca nu exista ceva mai frumos decât sa asculti o melodie buna in taxi, uitându-te pe fereastra cu gândul la cine ți-e mai drag. Nu te interesează pe moment ce trebuie sa faci in următoarele ore, ce responsabilități ai. Doar simți muzica și melancolia ca pe vremea când erai copil. 

Încă îmi amintesc o zi de la grădinița in care era înorat și cald afara, întunecat, și e același sentiment de familiaritate pana și in ziua de azi. 

Mi se pare fascinant cum amprenta trecutului lasă urme și după decenii de viata.”

“A inceput sa mi se intunece privirea de la munca, in timp ce stateam pe scaun fumand ultima tigara pe ziua aia cu doi colegi. Au inceput sa spuna ceva ce am auzit de paipe mii de ori, lucrul care a inceput sa ma bantuie in fiecare zi. Sunt recunoscatoare cu tot ce am si tot ce sunt, doar nu pot sa pricep cum oamenii se limiteaza la material, la corp, la forme, la zambete. Imi venea sa arunc cu tot in tot, imi venea sa urlu la taximetrist, pentru ca voiam o data in viata sa ma priveasca cineva cu adevarat. Da, sexul, flirtul, fuste mini, decolteu, toate sunt hot si uneori  necesare. Dar pot oferi informatie si mai ales sentimente. Pot sa fac o persoana sa se deschida, sa simta lucruri pe care nu le-a mai experimentat. Imi place exteriorul, dar ma hranesc cu esenta. In fine, am ajuns acasa, desi eu credeam ca o sa fie o seara buna, am intrat pe usa, am pus cea mai hardcore melodie pe care o am in playist si am inceput sa plang. Duritatea mi s-a strecurat printre degete. Am inceput sa plang, pentru ca sunt atat de fucking singura, nu am pe absolut nimeni. Plang, pentru ca prietena mea cea mai buna, care ar fi trebuit sa fie pe viata, nu mai e. Plang, pentru ca am primit mesaj dimineata de la fostul meu pe care l-am iubit enorm si credeam ca e cliseul “imi scrie cand e beat trebuie sa insemne ceva” ca apoi sa aflu ca nu conta. Plang, pentru ca simt ca vreau atatea si totusi dau numai piedici. Ar trebui sa fiu nebuna acum, sa merg la party-uri, sa cunosc atat de multa lume interesanta, sa ma sarut cu tipul ala, sa am o gasca frumoasa, sa fiu cum ar trebui si cum vreau sa fiu. Si TOTUSI, pana acum parca viata a facut special sa ma impiedic de o mie de ori si sa vada daca ma ridic a mia una oara. Si ma ridic. Pentru ca am o urma de speranta ca o sa vina si perioada mea lunga buna. Cred ca si de asta sunt in depresie contanta. Nu pot sa ma mint ca imi place sa stau in casa, sa nu am pe nimeni; am nevoie de viata, de nebunia mea, sa respir haos, sa am parte de iubire, sa imi fac viitorul asa cum vreau eu. Libertate si succes. Prieteni. Cine ar fi crezut ca e atat de greu sa ai lucruri pe care eu le credeam elementare si disponibile mereu.”