“A inceput sa mi se intunece privirea de la munca, in timp ce stateam pe scaun fumand ultima tigara pe ziua aia cu doi colegi. Au inceput sa spuna ceva ce am auzit de paipe mii de ori, lucrul care a inceput sa ma bantuie in fiecare zi. Sunt recunoscatoare cu tot ce am si tot ce sunt, doar nu pot sa pricep cum oamenii se limiteaza la material, la corp, la forme, la zambete. Imi venea sa arunc cu tot in tot, imi venea sa urlu la taximetrist, pentru ca voiam o data in viata sa ma priveasca cineva cu adevarat. Da, sexul, flirtul, fuste mini, decolteu, toate sunt hot si uneori  necesare. Dar pot oferi informatie si mai ales sentimente. Pot sa fac o persoana sa se deschida, sa simta lucruri pe care nu le-a mai experimentat. Imi place exteriorul, dar ma hranesc cu esenta. In fine, am ajuns acasa, desi eu credeam ca o sa fie o seara buna, am intrat pe usa, am pus cea mai hardcore melodie pe care o am in playist si am inceput sa plang. Duritatea mi s-a strecurat printre degete. Am inceput sa plang, pentru ca sunt atat de fucking singura, nu am pe absolut nimeni. Plang, pentru ca prietena mea cea mai buna, care ar fi trebuit sa fie pe viata, nu mai e. Plang, pentru ca am primit mesaj dimineata de la fostul meu pe care l-am iubit enorm si credeam ca e cliseul “imi scrie cand e beat trebuie sa insemne ceva” ca apoi sa aflu ca nu conta. Plang, pentru ca simt ca vreau atatea si totusi dau numai piedici. Ar trebui sa fiu nebuna acum, sa merg la party-uri, sa cunosc atat de multa lume interesanta, sa ma sarut cu tipul ala, sa am o gasca frumoasa, sa fiu cum ar trebui si cum vreau sa fiu. Si TOTUSI, pana acum parca viata a facut special sa ma impiedic de o mie de ori si sa vada daca ma ridic a mia una oara. Si ma ridic. Pentru ca am o urma de speranta ca o sa vina si perioada mea lunga buna. Cred ca si de asta sunt in depresie contanta. Nu pot sa ma mint ca imi place sa stau in casa, sa nu am pe nimeni; am nevoie de viata, de nebunia mea, sa respir haos, sa am parte de iubire, sa imi fac viitorul asa cum vreau eu. Libertate si succes. Prieteni. Cine ar fi crezut ca e atat de greu sa ai lucruri pe care eu le credeam elementare si disponibile mereu.”

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s