Believe it or not, I was trying to make everything better. I know you’re angry but I hope you’ll forgive me. It turns out, sometimes you have to do the wrong thing. Sometimes you have to make a big mistake to figure out how to make things right. The stakes are painful. But they’re the only way to find out who you really are. I know who I am now. And I know what I want.

Atât am putut sa scriu

“Am zis ca trebuie sa scriu.. poate scriind, îmi mai trece durerea. Poate o sa mi se pună gândurile in ordine. Sau mai rău o sa le facă. 

Iar sunt rău. Și partea cea mai nasoala e ca s-ar putea sa fi fost mereu rău, și momentele bune sa fi fost alimentate de droguri, sex sau pur și simplu secunde de fericire. 

Îmi pocnește capul. Simt cum un omuleț mic îmbrăcat intr-o uniformă verde de construcție își face loc sa iasă afara din capul cu ciocanul. Traversează lobul occipital cu fierăstrăul, aducând aminte de fiecare regret, fiecare adevăr pe care mi l-am ascuns ca sa ma simt mai bine. 

Cred ca și de asta oamenii pot sa ma fraierească atât de ușor. Eu trăiesc in iluziile mele (desi uneori e bine ca mi-am proiectat anumite lucruri) și ignor realitatea. 

Poate asta e cauza acestei nebunii. Acestei depresii. Din cauza iluziilor. 

In fine. 

Ma doare capul. 
P.S.: E Aprilie! Cea mai ghinionista luna pentru mine de când ma știu și abia aștept sa văd cum decurg lucrurile anul asta. Poate de data asta, reușesc sa rup tradiția acestei luni de a ma sufoca cu rele.”

!!!!!

“it’s completely acceptable to stay alive for tiny reasons. because you want to hear your favorite song one more time. because your dog will miss you if you leave. because the moon is just too pretty to never see again. because you haven’t seen the next season of a really good TV show. because you want to see the christmas lights this year. if you’re alive, you’re doing enough. if you’re surviving, i’m proud of you”

Descărcare 

“Încerc sa îmi dau seama de persoana ta, căci mereu când ma uit la tine am impresia ca o sa plângi in câteva 5 minute.”
Cred ca am rămas socata vreo 10 minute, pentru ca e pentru prima oara când cineva are tupeul sa îmi spună pe fata exact ceea ce par și sunt. 

Este aberant cât de ușor a putut sa spună asta unui om care de abia își reface viata. 

Știu ca sunt trista, și știu ca nu sunt buna la ceea ce fac, și știu ca uneori poate mai bine e viata fără mine. Știu multe despre mine. 

Simt durere și agonie și nu știu de ce. Îmi zic încontinuu ca este “procesul de dezvoltare” pe care l-am început mai devreme. Nu m-am dus la facultate direct. Nu am încă 3-4 ani in care mai pot sa fiu copil nebun. Am job full-time cu responsabilități. Am de infruntat in fiecare zi adevarul aka ce fac și ce vreau sa fac și cât mai durează pana când o sa devin ceea ce îmi doresc. Și cu cine îmi doresc. Plus, trăiesc intr-o constanta agonie de a plăcea enorm o persoana, pentru ca știu ca nu sunt suficient de buna pentru el. 

Nu sunt suficient de buna pentru nimic acum, și acest lucru ma supăra in fiecare secunda. 

Pur și simplu, încerc. De asta mi s-a părut josnic comentariul colegului meu. Pentru ca încerc. Da, sunt trista și îmi vine sa ma împușc din juma in juma de ora, dar măcar încerc și încă mai am puterea sa rad. Am atâtea probleme care m-au măcinat și macină in continuare, și da, stiu, faptul ca sunt atât de trista îmi sta in calea de a ma plăcea cineva. 

Sunt praf de rău, și nu știu încotro sa o iau, in afara de secunda după secunda. 

Oamenii care au tupeul sa comenteze de persoana cuiva fără sa li se fi cerut opinia au nevoie de o palma zdravănă și sa trăiască ce trăim și noi “ăștia care parca prea nu zâmbesc”. După sa comenteze.