Albul stărilor

“Reducerea la un singur cuvânt- dor,

Se conglomereaza stări in aceste 3 litere, un cuvânt prea mic, prea nesimnificativ pentru ceea ce conține, pentru grandoarea sa.

Sprijinita cu o mâna de pat și cu cealalta de pisica, am simțit fiecare culoare din curcubeu; am trecut de la galben violent la purpuriul tăcut pana am ajuns la alb. Pentru mine, dorul înseamnă alb. Dacă ar fi un sunet, albul s-ar defini ca bipăitul când defribilatorul cardiac se oprește. Deși s-ar spune ca dorul cuprinde toate emoțiile la un loc, eu cred ca acest infinit de trăiri se sparge in intensitatea sa și rămâne doar el.

Dacă as fi avut un pumn de pastile in secunda aceea lângă mine, le-as fi înghițit instant, iar tot ceea ce as fi simțit înainte ca inima sa inceteze sa-mi bata ar fi fost dor.

Pentru ca am simțit ca mor. Am simțit ca mor la cât de mult îmi doream sa se întâmple. Așa ca tot ce am simțit pana când am închis ochii, a fost dor. Albul dorului. Doar alb.

Singura problema e ca m-am trezit a doua zi dimineața. Astfel încât, toate culorile au dat navala peste gândurile mele.

A fost pentru prima oara când am vrut sa simt un singur lucru; am vrut sa simt alb și atât. Iar din acel alb sa se prelingă întunericul.”

Advertisements

” P.P.S. * Niciodata nu e bine si faci o promisiune, pentru ca
nu ai cum sa stii daca o vei putea respecta. Si in clipa in care
o incalci, va trebui si fii pregatit, fiindca vei dezamigi doi
oameni: persoana careia i-ai facut promisiunea si pe tine
insuti. Si, crede-ma, nu sunt multe lucruri mai nasoale decat
sa fii tu dezamigit de tine. “

-Andrei Ciobanu

Eu și copacul

Ma uit la copacul din fata blocului și îmi dau seama cât de mult semănam. A rămas cu jumătate din frunzele pe care le-a avut atâta timp. Cu fiecare zi ce trece, copacul rămâne fără o frunza, fără trei, fără zece. Empatizez cu el. In tot timpul asta trăit pe pământ, din mine s-au desprins prietenii, iubiri, momente, zâmbete, lacrimi, oameni precum frunzele copacului. Încet-incet, am rămas singura. Doar cu gândurile, cu crengile rămas dureros dezvelite. Eu și copacul avem multe in comun. Acum vântul si temperatura scăzută ne izbesc in singuratatea noastră. Nu mult o sa dureze pana când un strat de zăpada ne va îmbraca durerea și dorul, pentru a le adormi, pentru a le astupa o vreme. După câteva momente, am realizat cu un început de zâmbet ca totuși va trece vremea rece, iar primăvara ii va da copacului in timp o noua frunza, trei, zece, pana când podoaba sa va fi verde ca smaraldul și plină ca o inima care renaște. M-am bucurat pentru copac, pentru ca acum știu ca va trece vremea rea și la mine, iar pentru tot ce am pierdut in anii ăștia, primăvara îmi va da înapoi înzecit, ceva mai bun și mai cald. Îmi va renaște podoaba, și după atâta timp și vreme, voi avea noi șanse la fericire.