Even a painful longing is some form of presence.”

Anna Kamienska, A Nest Of Quiet

René Magritte, Memory, 1948

Advertisements

“…Breathe. You’ve made it so far this year. You’ve gotten through so many things that you thought you wouldn’t, and you’ll continue to get though this, whatever it is. I know you can. I believe in you, and i’m so, so proud of you. I know it probably seems impossible, but it’s going to be ok. It’s going to be ok.

Breathe in, breath out. and just keep breathing. We’re gonna get there.”

Image may contain: 1 person
painting by 17-year-old artist Dimitra Milan

03:45

Te caut. De mult timp. Te rog sa apari. Și te rog sa ma iubești pana la infinit cum o sa te iubesc și eu pe tine.

Vino. Sunt pregătită. Sa las in urma tot răul. Toata durerea.

Sunt pregătită pentru tine, pentru dragostea mea. Nu știu cât mai pot sa stau înconjurată de atâția bărbați intr-un club sau local. Fără sa simt nimic. Și m-am saturat ca acel cineva sa fie pregătit pentru mine

Te vreau pe tine, doar ia-ma și hai sa ne iubim.

Stiu ca au trecut doi ani, dar vreau sa scriu despre asta, pentru ca ziua de 30 noiembrie 2015 a fost un moment de rascruce pentru mine. Suferisem foarte mult si inainte, dar nu pot sa explic cat de mult m-a afectat psihic (si fizic, la cat de intens a fost) toata situatia. M-a determinat sa ma schimb intr-o persoana extrem extrem de anxioasa, careia ii era frica de orice si oricine, nimic si nimeni nu mai parea real. A fost unul din cele mai oribile zile din toata viata mea pe acest pamant. Desi nu ma mai afecteaza acum situatia, totusi si anul asta o sa ma celebrez pe mine insami pentru toata munca pe care am avut-o cu persoana mea ca sa trec peste. Am realizat ca episodul acela inca ma afecteaza astazi in anumite momente, in sensul ca toata neincrederea si suferinta de atunci ma fac in continuare sa iau decizii proaste. Din simplul motiv ca uneori inca presupun de la inceput ca acea persoana isi va bate joc de mine, asa ca aleg raul, pentru ca de ce nu, oricum o sa sufar. Proasta filozofie de viata, stiu.

In fine, sunt cu totul alta persoana de atunci, am trecut prin lucruri poate la fel de dificile (cu siguranta), dar a durat foarte mult timp si au fost luate foarte multe decizii de mare importanta ca sa ajung aici in final. Inca imi e greu, dar imi stiu foarte bine prioritatile astazi, si desi uneori ma impiedic singura sa iau decizii corecte si bune, macar sunt constiente de ele. Nu cred ca mai e o persoana sa imi fie apropiata pe bune, sa o las in lumea mea- i-am expulzat din inima mea pe toti  care mi-au facut rau (da, sunt cam multi), iar acum sunt foarte exigenta cu timpul si rabdarea mea. Doar daca da cineva semne ca are intentia sa ma calce in picioare, nici macar nu ma mai sinchisesc sa ma razbun cum o faceam inainte- sterg numar de telefon, numele din viata mea si pa.

Ce vreau eu sa spun cu toata postarea asta aiurea organizata e ca stiu, crede-ma, ca stiu cum e sa nu intelegi cum poti sa treci peste o situatie oribila, atat de oribila incat te schimba in toate modurile posibile. Si sfatul meu e sa incerci sa te focusezi pe munca cu tine insuti, nu cu ceilalti – e suficient timp si pentru karma si razbunari. De asta inca mai lupt pe pamantul asta, inca mai ma trezesc dimineata, pentru ca stiu ca sunt oameni care au trecut peste, si se poate, si va veni o zi in care o sa zambesti din nou.